Jurnal

It’s a good life, though!

18 aprilie 2015

life-is-good-logoDimineaţă. Fiecare dimineaţă-ncepe aproape la fel. Cu o alarmă care sună prietenos. Cu o cafea care-aşteaptă-ncălzită, şi, dacă stocul e suficient de generos, asortată c-un pătrăţel de ciocolată. Eu cobor din pat, c-o mână-mi prind părul şi cu cealaltă-mi acopăr un căscat scăpat de sub controlul viselor, în timp ce-mi plimb silueta somnoroasă către geamul aproape deschis, prin care miroase-a primăvară.

(Ba mint. Fiecare dimineaţă e, dacă mă gândesc bine, un pic altfel. Mai ales dacă nu uit să iau cu mine de pe propria-mi pernă rămăşiţele unui vis care mi-a netezit cearceafurile şi mi-a limpezit gândurile. Poate, cine ştie?, peste zi mi-l voi aminti şi… voi râde. Sau îl voi împlini.)

Mă gândesc deseori, când văd oameni posomorâţi pe străzi, încă de la prima oră, că e o viaţă bună asta, aşa, cu suişuri şi coborâşuri. Mă gândesc mereu, mă-ntreb absurd şi haotic, cum poţi să porţi cu tine un chip mohorât, independent de vreme, de timp, de anotimp, în fiecare dimineaţă? Trebuie să fie epuizant… şi trebuie să îţi doreşti mult prea mult ca să-ţi permiţi să fii atât de constant în reacţiile astea doldora de riduri pe care mulţi le poartă prin lume.

Am citit undeva că e împotriva convenţiilor sociale şi-a normelor de bun-simţ să râzi cu poftă, zgomotos, în public. Şi a fost prima dată când am condamnat regulile. Pentru că, într-un fel, cu riscul de-a nu pierde puncte în faţa societăţii, mie-mi place să mă bucur de viaţă şi să râd. Zgomotos. Furtunos. Molipsitor. Puternic. Zguduitor… aşa cum am făcut-o acum câteva zile când un stăpân de câine mic şi naiv era să-şi spânzure odrasla, supunând-o la chinuri nedemne de o fiinţă vie. Dar ipostaza, demnă de desene animate, m-a amuzat teribil. Iar veselia a izbucnit pur şi simplu, din mine. Ca şi cum stătea, latentă, acolo, undeva, aşteptând să fie eliberată.

It’s a good life, though! Păcat că n-avem întotdeauna ochi limpezi s-o vedem aşa.

Articole pe aceeasi tema:

3 Comentarii

  • Raspunde Violeta 19 aprilie 2015 la ora 15:09

    Categoric este, iar fiecare dimineata aduce cu sine ceva irepetabil, chiar daca poate greu sesizabil: o zi din viata noastra.

  • Raspunde Irina Radu - Donighevici 20 aprilie 2015 la ora 10:56

    Si rasul este o modalitate de a le atrage oamenilor atentia ca dau cu bata-n balta 😀 Macar posesorul de animal schingiut s-a simtit si a incetat chinul patrupedului sau a continuat in ignoranta lui?

    • Raspunde Alexandra Bohan 22 aprilie 2015 la ora 9:25

      Irina, posesorul s-a sesizat, întâi la manifestarea mea zgomotoasă şi, ulterior, la contra-presiunea exercitată de lesa câinelui împotmolit în stâlp şi s-a întors, iar când a constatat „daunele”, a-nceput să râdă şi, într-o sinceritate nemărginită, l-a întrebat pe bietul câine: „Ce faci, băi, prostule? Te-mpiedici?”. Eu, recunosc, am râs şi mai tare, situaţia în sine era nostimă, dar mi-a fost milă, foarte milă de biata vietate…

    Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.