Jurnal

Unde sunt finalurile fericite?

4 aprilie 2015

tumblr_inline_muvgy2Wek11rsufewEu nu prea urmăresc seriale, în principiu pentru că nu am timp, dar şi pentru că nu mi se pare o activitate prea productivă. Nu neg, desigur, importanţa cinematografiei în a forma caracterul unui om, însă prefer cărţile, că-s mai uşor de cărat şi de descifrat dincolo de cuvinte în detrimentul filmelor, pentru care am nevoie de un arsenal întreg de intrumente care să-mi permită accesul la peliculele video dorite.

Dar, chiar şi aşa, am două seriale pe care le urmăresc constant, pentru că-mi plac teribil şi pentru că nu contenesc, de la episod la episod, să admir ideile ingenioase ale americanilor care s-au gândit la tot felul de variante de întorsături pe care le ia, frecvent, viaţa.

Unul dintre seriale e Grey’s Anatomy, şi despre el am mai scris pe aici, cândva, demult. Iar celălalt e Once upon a time, o serie care aduce basmele în prezent, printr-un blestem pe care îl aruncă Regina cea Rea şi care face ca toate personajele să trăiască în Storybrooke, orăşel al zilelor noastre, fără să-şi amintească cine sunt în realitatea lor din Pădurea Fermecată.

Ideea mi s-a părut fantastică, mai ales pentru că în primul sezon o Salvatoare care-şi caută părinţii şi identitatea se luptă cu forţele răului şi cu magia pentru a aduce, totuşi, personajelor finalurile fericite pe care autorii lor le-au inventat pentru ele. Iar apoi, după ce poveştile se reaşază sub semnul lui Happy-End, iar personajele îşi găsesc, rând pe rând, fericirea promisă şi garantată, alte poveşti apar în peisaj, alte blesteme care necesită atenţie şi antidot, alte furtuni care se dezlănţuie verde, şi mov, şi întunecat…

Pare imposibil de crezut că aşa ceva se poate întâmpla, dar ideea e foarte simpatică. Iar eu am constatat urmărind serialul că unele basme mi-au scăpat la citit, că pe unele le-am citit, dar le-am uitat, că altele aveau o idee mult mai profundă decât cea pe care am desluşit-o eu la prima lectură. Şi asta m-a făcut să mă-ntorc la lucrurile simple, pentru răspunsuri complexe, ascunse dincolo de graniţa imaginaţiei.

Caut cu spaimă finalurile fericite din fiecare episod şi tremur pe scaun atunci când el e pe cale să scape din mâna eroilor extenuaţi de luptă şi alergătură. Dar apoi mă bucur nespus când un cuplu, o figură oropsită, un personaj văduvit de strălucire îşi găseşte pacea şi liniştea într-o fericire care i-a fost predestinată, mai ales după o cursă lungă, obositoare, chinuitoare. Şi, mai ales, mă bucur când echilibrul se instalează, binele învinge, lucrurile se aşază senin în calea celor care sunt de partea binelui.

Nu ştiu unde sunt finalurile fericire. Dar încep să mă înţeleg că, dacă ele-ţi sunt predestinate, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge la tine.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.