Jurnal

Obisnuintele care intaresc regula

27 iulie 2015

Incerc, atat cat imi permite timpul, sa invat din greselile si experientele altora, nu inainte de-a invata din experientele si greselile mele. Insa, uneori, nu-mi ajung zilele sa zburlesc eu tot ce se poate, asa ca mai trag cu ochiul, curioasa, si-n alte inimi, in alte minti, in alte vieti care-mi povestesc si care ma-nvata sau care, dimpotriva, imi impartasesc din dilemele si framantarile lor, poate-poate, impreuna, vom gasi o solutie, vom nascoci un raspuns.

Uneori, acest schimb de idei imi intareste propriile convingeri, imprumutate din carti si insusite sarguincios. Alteori, ma provoaca prin elementul de noutate de care am fost scutita pana acum, determinandu-ma sa scot, dintre sinapse, cele mai potrivite rezolvari. Dar, intr-un fel sau altul, din toate invat, iar si iar, ca-n viata nimic nu e ca la carte, nimic nu e batut in cuie si ca nimic, dincolo de toate, nu e atat de previzibil precum ne-am dori atat de puternic uneori.

Am citit acum ceva vreme o poveste a cuiva care, satul de prefacatoria celor din jur care ofera standarde raspunsuri la vesnicele intrebari indiscrete si foarte personale, a etalat un punct de vedere extrem de subiectiv in care, dincolo de generalizarea-i nemiloasa, a explicat de ce uneori e bine sa ne ajustam visele dupa muzica pe care-o canta realitatea. Iar eu l-am aprobat, gandind ca, poate, acesta e un compromis care merita facut, in numele unei fericiri dupa care tanjim cu atata perseverenta. Asa ca eu insami m-am mai spalat de-o prejudecata, mi-am ajustat viziunea rigida si-am plecat in lume. Insa acolo m-am lovit de imagini clasice. De prea mult „ca la carte”. De comportamentul standard al celor care sustin, sus si tare, ca ei sunt altfel. Si asta m-a facut sa inteleg, pentru prima data dupa mult timp, ca nu (doar) exceptiile intaresc regulile. Ci obisnuintele. Tiparele conturate in toate personalitatile care vor sa creada ca sunt altfel, dar care sfarsesc prin a se comporta ordinar. Pentru ca nu stiu sa faca altfel. Pentru ca au adanc inradacinate rigori si prejudecati de care nu se pot scutura. Si, mai ales, pentru ca nu vor sa fie altfel.

Intr-o lume a paradoxurilor, a lui „schimba-ma, dar nu ma schimba”, nu exceptiile ne incurca vietile si ne-mpiedica sa fim fericiti, ci… blazarea, rutina, monotonia, obisnuintele care ne dau si ne definesc regulile. Si care, dincolo de toate, ne impiedica sa fim liberi.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.