Jurnal

Minte-ma, dar minte-ma frumos

24 august 2015

Minciunile, mari sau mici, sunt tot minciuni.

De doua zile, urmaresc cu infocarea nepriceputului faimosul serial Lie to me. Asta dupa ce, desigur, l-am tot strecurat pe lista recomandarilor si l-am tot amanat, si amanat, si iar amanat… Insa constat acum, la ceva vreme dupa ce am petrecut zile in sir incercand sa asimilez cat mai eficient toate notiunile explicate extrem de bine in cartea lui Paul Ekman, cat de putin am inteles, am invatat, am aplicat… Si cat de putin mi-ar placea sa ma ia cineva in serios atunci cand spun „minte-ma frumos”.

Lie to me e un serial despre adevar si minciuna. Si e, totodata, un serial despre oameni, viata si situatii de viata. Insa dincolo de scopul nobil al cercetatorilor cu minti extrem de antrenate si citite, nu ma pot opri sa ma intreb daca, intr-adevar, ne-ar folosi sa stim sa descifram si sa citim tot ceea ce ne spun oamenii nu prin cuvintele lor, ci prin tresaririle spontane ale corpurilor lor.

Eu fac parte din tagma celor putini care vor sa stie, cu orice pret, adevarul. Iar „minte-ma frumos” n-a fost niciodata crezul meu. Asta, insa, nu m-a scutit de unele suferinte ci, dimpotriva, pe unele mi le-a servit pe tava, fara perdea, de-un verde crud aruncat in fata pe care insasi natura ar fi geloasa. Si nu o data m-am trezit spunandu-mi, mai mult printre sughituri, ca as fi preferat sa nu stiu, sa nu mi se spuna, sa nu mi se arate, pentru ca, gandeam naiv, as fi fost -cel putin in mintea mea- macar o idee mai fericita.

Astazi pastrez aceeasi opinie vis-a-vis de fericirile spulberate cu adevarul suflat direct intre ochi. Si asta ma face sa ma intreb noaptea, dupa ce inchid televizorul, privind serialul in care personajele poarta pe umeri povara detectarii minciunilor noastre cele de toate zilele, daca e chiar bine sa stim cine minte si cine spune mereu, dincolo de orice, adevarul.

Am fi oare mai fericiti daca am sti constant cine ne minte? Ne-ar fi mai bine daca ceilalti ne-ar lua in serios rugamintile daca le-am rosti dupa formula „minte-ma frumos”? Am avea oare garantia unui trai mai lipsit de griji, daca ni s-ar ingadui sa detectam, inca din fasa, minciunile care aluneca de pe buzele interlocutorilor nostri?

Eu nu cred ca am fi mai fericiti. Cred, insa, ca uneori si minciuna poate avea unele beneficii, ca, in unele situatii, ceea ce nu stii, nu te poate rani si ca, intr-o mica masura, scopul poate scuza mijloacele prin care lucruri cu traiect ratacit se sfarsesc bine, cu bine, de partea binelui, unde nu e loc de triste revelatii.

Cred ca avem nevoie de minciuni, asa cum avem nevoie si de adevar. Dar macar sa fie minciuni frumoase, aplicate in scopuri nobile, care sa-i faca pe oameni fericiti… Nu? Da?…

Foto: pinterest.com

Articole pe aceeasi tema:

1 Comentariu

  • Raspunde Violeta 8 septembrie 2015 la ora 17:54

    Adevarul de cele mai multe ori deranjeaza. Mi-as asuma acest risc doar pentru a afla care imi sunt prietenii adevarati. Iar daca as afla probabil ca pe acestia i-as ierta cand ar incerca sa ma minta frumos. 🙂

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.