Jurnal

Doze latente de rautate

14 ianuarie 2016

Cineva intelept mi-a spus odata ca majoritatea copiilor au o tendinta innascuta de a fi rai, dar ca, pe parcurs, pe masura ce sunt educati si invatati sa faca diferenta intre bine si rau, la unii dintre ei pornirile se mai domolesc si firea li se mai calmeaza. Desigur, aceasta nu este o regula pentru ca, daca o sa priviti in jurul vostru, veti constata cu usurinta ca unii nu s-au debarasat nici acum de aceste porniri naive, copilaresti, iar o parte chiar se tin cu dintii de pornirile launtrice razboinice care involbureaza pana si cele mai calme ape.

In prima instanta, eu n-am fost de acord cu aceasta afirmatie. Dar apoi viata mi-a demonstrat ca pana si cel mai cuminte copil la un moment dat are o scapare de invidie si de rautate gratuita fata de ceilalti. Fie ca este vorba despre o jucarie sau despre un cuvant urat, avem cu totii in trecut un astfel de episod. Iar cine nu are, il invit sa arunce primul piatra.

Sub umbrela acestei constientizari, ca rezolutie personala pentru 2016, mi-am propus sa-mi limitez propriile rautati. Sa nu mai combat ipoteze cosmetizate despre care stiu sigur ca nu reflecta adevarul. Sa nu mai lupt cu aciditate pentru o radiografie cat mai aproape de realitate a unor relatari ticsite de metafore menite mai mult sa ascunda frumos ceva ce, spus pe sleau, ar suna putin cam dur si o idee mai greu de digerat. Sa-mi musc limba mai des ca sa nu starnesc un scandal, sa-mi infranez spiritul justitiar atunci cand mi se asaza-n farfurie decizii cu care nu sunt de acord. Si, astfel, sa pastrez intacta fericirea globala a microcosmosului din care fac parte. (E adevarat, unii nu mai au decat iluzia… si-atunci de ce sa le-o daramam?…)

Doar ca, uneori, ma intreb daca intr-adevar e bine sa tac. Sa intru in jocul minciunilor nevinovate care, nu-i asa?, ii fac pe unii fericiti si victoriosi. Daca e cu adevarat mai eficienta metoda lui ”fa abstractie” si mergi mai departe. Si, mai ales, ma intreb daca, asa, n-o sa-mi pierd capacitatea individuala de a-mi formula propriile opinii, condamnate sa fie distruse voit in fasa sanatoaselor taceri.

Inca meditez, reflectez, judec. Si invat dureros sa tac, pentru ca deocamdata inca-mi musc buza pana la sange ca sa impiedic cuvintele sa iasa. Dar probabil ca experienta ma va invata in timp care e cea mai buna decizie intr-o lume in care avem atatea instrumente care sa ne permita sa comunicam deschis si-n care, totusi, ne-ascundem miseleste ca sa ne clocim rautatile cu care sa-i lovim, strategic, pentru satisfactia personala, pe ceilalti.

Articole pe aceeasi tema:

13 Comentarii

  • Raspunde Anonim 15 ianuarie 2016 la ora 21:56

    Instinctele reprimate se razbuna intotdeauna. Nu crezi?

    • Raspunde Alexandra Bohan 16 ianuarie 2016 la ora 1:04

      Cred ca ”intotdeauna” e un cuvant mare. Daca e ceva ce am invatat pe propria-mi piele in viata asta, atunci cuvantul cheie ar fi ”impreivzibil”. Nimic nu e batut in cuie. Si orice, dar absolut orice, sta sub umbrela incertitudinii. Motiv pentru care nu cred in razbunarea despre care vorbesti tu. Si sa-ti mai spun ceva: am citit undeva (nu-mi amintesc, cred ca in cartea lui Paul Ekman, Emotii date pe fata) ca frica aparent nejustificata de experientele proprii (spre exemplu, frica de serpi, desi n-ai luat niciodata contact cu ei pentru ca locuiesti intr-o zona in care nu ai contact cu ei) are radacini ancestrale si s-a propagat genetic, in urma experientelor unor stramosi care au avut de-a face cu obiectul respectiv. Din aceasta cauza cred in educarea propriilor instincte. Dar, desigur, vorbesc aici despre lucruri mai delicate, nu despre nevoile fundamentale. Daca la asta te-ai referit prin ”instincte”, atunci cred ca discutia ramane deschisa, iar eu mai am nevoie de ceva documentare. 🙂

      PS: Mai cred si in identitatile asumate. 🙂

      • Raspunde Anonim 16 ianuarie 2016 la ora 1:13

        Eu as fi mai atent cu psihologii americani. In aparenta explica totul, cand, de fapt, nu explica nimic.
        Dorintele, la care probabil faci referire, pot fi curmate. Asa se creeaza microcosmosul tau. Dar instinctul din spatele dorintei nu face decat sa asedieze microcosmosu l- daca e infranat. Lasa buza in pace. E probabil la fel de frumoasa ca si gandurile tale.

      • Raspunde Anonim 16 ianuarie 2016 la ora 1:25

        Identitate asumata? Ce intelegi prin asta?

        • Raspunde Alexandra Bohan 16 ianuarie 2016 la ora 1:27

          Nu inteleg, doar observ ca te ascunzi in anonimat.

          • Anonim 16 ianuarie 2016 la ora 1:31

            Nu ma ascund miseleste. Si-ar pierde din farmec altfel.

          • Alexandra Bohan 16 ianuarie 2016 la ora 2:09

            Iti respect decizia, eu doar mi-am exprimat preferinta pentru identitate. 🙂

  • Raspunde Anonim 16 ianuarie 2016 la ora 2:17

    Ekman si tagma lui incalzesc aceeasi ciorba de decenii bune. Totul poate fi programat si reprogramat. Posezi vreo copie fizica sau digitala a cartii de mai sus?

    • Raspunde Alexandra Bohan 16 ianuarie 2016 la ora 2:23

      Nu contest afirmația aceasta, e tot mai greu sa fii original si sa re-descoper lumea dupa ce (aproape) totul a fost scris si descris. Dar cred ca esti cam dur cu autorii americani. In fond, daca reusesti sa ramai cu o idee din orice carte sau autor, personal cred ca e un castig. Eu am rămas cu ideea ca frica poate să aibă rădăcini ancestrale si mi s-a părut o ipoteza interesanta. Însă scopul carti era altul…

      Da, o detin in format fizic. 🙂

      • Raspunde Anonim 16 ianuarie 2016 la ora 2:30

        De acord cu frica ancestrala. Dar nu cred – acum eu – ca poate fi explicata in felul asta. E un castig, desigur. Ce fel de castig? Fiecare are raspunsul propriu, aparent. 🙂

        • Raspunde Alexandra Bohan 16 ianuarie 2016 la ora 2:38

          Mă bucur ca suntem de acord ca e un castig. Un pesimist ar fi spus ca exista si o pierdere, cel putin de timp. Sa citesti 300 de pagini pentru o singura idee… nu e chiar idealul de recompensa intelectuala pentru cineva cu aspiratii rigide.

          Cat despre frica ancestrala, ipoteza lui Ekman e doar o ipoteza. Daca ai o varianta mai buna, sunt mai mult decât interesata.

          Si, PS, nu mai stiu de unde stiu asta, dar citisem pe undeva o fraza care spunea ca e mai rentabil sa faci schimb de idei decât de mere, de exemplu, pentru ca daca eu an un mar si tu ai un mar si facem schimb, la final vom avea fiecare tot cate un mar. Dar daca eu am o idee si tu ai o idee si facem schimb, la final vom avea fiecare cate doua idei.

          • Anonim 16 ianuarie 2016 la ora 2:44

            Probabil un psiholog american.

          • Alexandra Bohan 16 ianuarie 2016 la ora 9:06

            George Bernard Shaw. Irlandez. ?

    Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.