Jurnal

Orasul si baltile. Autobuzul si nesimtirea

19 ianuarie 2016

Mi-am inceput anul splendid, sub umbrela unor ganduri pozitive, ca asa am citit eu pe undeva, ca e bine sa-ti asezi la granita dintre ani niste teluri optimiste, ca sa nu-ti uiti directiile-n viata. Numai ca miracolul de-a fi cu plus s-a clatinat o saptamana mai tarziu, cand Zenul meu a fost stropit de-un autobuz condus cu foarte mare nesimtire.

Important e ca am supravietuit si ca, in ciuda evenimentului noroios si mizerabil care mi-a murdarit paltonul rosu din cap pana in picioare in timp ce asteptam un semafor sa se faca verde, zambetul meu si-a pastrat calibrul si mai tarziu, desi, recunosc, la primul impuls, era sa-mi scape-un „du-te-n… ma-ta” soferului nesimtit care nu s-a sfiit, din confortul pufos al propriului scaun, in epoca baltilor de iarna, sa porneasca in mare viteza spre statiile care probabil fug daca nu-s populate la intervale exacte de autobuze. Bine, si, in afara de asta, mi-a fost frica de-o reactie in cascada a tovarasilor de asteptare care, la semnalul meu, ar fi putut sa inceapa sa injure in tandem nu doar soferul, ci si primarul, meteorologii, politicienii si presedintele, in semn de compasiune fata de pagubitii tragicului eveniment.

Da, stiu, puteam sa-l reclam. Sa sun la RATP si sa fac, precum altii, scandaluri-monstru care nu se vor rezolva niciodata. Dar am tras adanc aer in piept, am livrat dovada dezastrului la curatatorie si mi-am spus ca nu-s nici prima, nu-s nici ultima, si ca n-are niciun sens sa-mi stric buna dispozitie pentru un bou care are probabil o viata suficient de trista daca n-a putut judeca o consecinta fireasca a plimbarilor in viteza pe drumuri intesate de balti. (In fond, „noi muncim, nu gandim” e o lozinca consacrata, iar el doar isi facea meseria, nu-i asa?)

Cand am ajuns acasa, insa, am vrut sa scriu pe blog, sa povestesc si eu, ca si altii o mie inaintea mea, despre ce mi s-a intamplat. Sa critic metaforic si cu delicatete un comportament de mahala pe care-l toleram frecvent la soferii de autobuz (unii dintre ei) care probabil vor gasi mereu ceva de spus in apararea lor ca sa le justifice nesimtirea. (Creativitatea mea s-a impiedicat aici, n-am reusit sa ma asez in postura lor, sa-i inteleg si sa le gasesc o justificare.) Asa ca am renuntat si la aceasta idee, am lansat in Univers un gand de recunostinta ca n-au fost decat niste stropi de apa rece si mizerabila si am inchis intr-un sertar evenimentul care, din fericire, n-a lasat urme dupa spalat.

Si as fi avut in continuare o viata linistita daca astazi dimineata n-as fi auzit la stiri, la radio, cum primaria doreste sa solutioneze problema soferilor de autoturisme care trec in viteza pe strada neacordand prioritate celor ce asteapta in statie tramvaiele si care, culmea, ii mai si stropesc pe calatori. Pai e frumos asa? Adica ii vedem pe astia mici (de acord, la fel de nesimtiti), dar nu pomenim nimic de soferii de autobuz care fac exact la fel? Suntem receptivi la reclamatiile nominale si ne gandim sa luam masuri apostrofandu-i si penalizandu-i pe unii, in timp ce pe-astia mai mari -si mai din „curtea” noastra- ii lasam sa scape?… Cum vine asta?

Dar probabil ravagiile facute de un autobuz nu sunt atat de evidente ca cele facute de o masina (n-am experimentat decat una, deci nu ma pot pronunta) si atunci primaria a considerat ca e necesar sa rezolve problema cea mai grava pentru care e, momentan, in dezbateri si cautari de solutii. Sper, totusi, ca intre timp vor avea si revelatia autobuzului pagubos si ca, daca tot vor sa faca un bine orasului, sa-l faca eficient, cu norma intreaga, si nu pe bucati menite doar sa ne impresioneze cu pseudo-interesul fata de comunitate, raspandit in mass-media inca din fasa intentiilor.

PS: Era un autobuz 41, albastru.

Articole pe aceeasi tema:

8 Comentarii

  • Raspunde Anonim 19 ianuarie 2016 la ora 18:51

    Se pare ca violenta nu te defineste. Desi, e suficienta si nevoia de a turti mutra unui sofer nesimtit. Iti da sentimentul ca existi.

    • Raspunde Alexandra Bohan 19 ianuarie 2016 la ora 18:56

      Sa fie, oare, nevoie de atat de putin ca sa simti ca existi?

      • Raspunde Anonim 19 ianuarie 2016 la ora 19:04

        Ai vazut dedesubtul lucrurilor si le-ai priceput irealitatea. Intre tine si fapta se casca un gol. In cazul asta, rezolutia ta pentru noul an e inutila pentru ca e ca si indeplinita. Putin? Ai putea oricand sa incerci religia daca simti ca vrei mai mult.

        • Raspunde Alexandra Bohan 19 ianuarie 2016 la ora 19:11

          Cred ca sentimentul apartenentei la propria exista e ceva subiectiv. Si cred ca fiecare are pe drumul sau propriile revelatii care sa-l inspire si sa-l ghideze, oricum s-ar numi ele.

          PS: Nu crezi ca am putea continua discutia aceasta intr-un cadru privat? Mi-ar fi de-ajuns o adresa valida de e-mail.

          • Anonim 19 ianuarie 2016 la ora 19:16

            Lasasem un mesaj pe adresa de Facebook de la contact. Poate ca s-a schimbat intre timp. Exista o eticheta pentru numarul de comentarii. Chiar si pentru anonimi misei.

          • Alexandra Bohan 19 ianuarie 2016 la ora 19:26

            Recunosc cu toata onestitatea ca habar nu am despre ce e vorba, si nu stiu daca datorez acest lucru unui abuz de tehnologie sau unui flux mare de informatii din care e imposibil sa nu-mi scape cate ceva. In plus, la contact am doua adrese de Facebook, ceea ce face si mai interesanta cautarea. Mi-ar mai folosi si alte indicii, pana atunci, se pare ca esti doar pe jumatate misel. 🙂

  • Raspunde trenda 20 ianuarie 2016 la ora 13:03

    Probabil cei de la Primarie gandesc ca autobuzele nu ar trebui sa treaca in viteaza pe langa pietoni pentru ca nu sunt construite fizic astfel incat sa poata rula cu viteza. 🙂
    Dar ma intreb, de ce nu isi pun problema sa astupe gropile? Bine, este posibil sa apara o balta si in cazul unui asfalt denivelat…
    Dar odata cu venirea gerului cred ca s-a rezolvat problema baltilor 🙂 . Acum ne confruntam cu problema patinoarului :))) !

    • Raspunde Alexandra Bohan 20 ianuarie 2016 la ora 13:32

      Exact problema aceasta a gropilor mi-a fost expusa intr-o discutie live pe care am avut-o dimineata. Mie, recunosc, mi-a scapat… Dar, da, daca am putea sa remediem si problema aceasta, ar fi perfect. Ideal ar fi sa rezolvam ambele chestiuni, si cea cu atitudinea, si cea cu asfaltul.

    Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.