Jurnal

Gând de (aproape) primavară

1 martie 2016

M-am temut astăzi că, în ciuda rugăminților mele fierbinți și-a încercărilor disperate de a aduce primavara mai devreme, soarele n-o să se-arate la întâlnirea pentru care mi-am pieptănat frumos, încă de dimineață devreme, toate speranțele și mi-am șlefuit sârguincios toate zâmbetele. Iar când, într-un final, mă resemnasem epuizând toate urările de primăveri splendide și minunate (și, aparent, foarte închipuite!) oferite cu generozitate tuturor celor pe care mi-a fost dat să-i (re)văd, eu și soarele ne-am întâlnit neprevăzut (ce întâmplare!) în drumul (meu) spre casă.

M-am întrebat ani de-a rândul când vine primăvara cu adevărat. Și nu, nici acum nu am un răspuns… Unii îmi spun că ea vine negreșit, independent de condițiile meteorologice, atunci când te îndrăgostești, în timp ce alții se opun, spunând că nu-i chiar așa, că, de fapt, primăvara vine și ți se cuibărește în inima de fiecare dată când te bucuri cu toată ființa de lucrurile pe care ți le oferă viața. Dar eu cred că dacă păstrăm mereu în buzunarul sufletului câte-o rază senină de soare, primăvara n-are cum să fie prea departe. Cu atât mai mult la început de martie…

Să vă fie senin și să vă fie bine! Și, dacă se poate, să vă fie, mereu, primăvară…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.