Jurnal

Semaforizare inteligentă și (pietoni) nu prea

22 mai 2016

WP_20160519_014Pentru cine nu a aflat deja, orașul iubit s-a procopsit, de ceva vreme, cu un sistem de semaforizare inteligentă. Sună așa, foarte interesant, și profi, dar, practic, nu e mare filosofie: doar o cutiuță mică și galbenă, prevăzută cu un buton foaaaaarte sensibil la atingere, care anunță că de-o parte și de alta a străzii există pietoni mânați de dorința de-a traversa. Și, ca printr-o magie, planetele și semafoarele se aliniază și, în scurt timp, se face verde pentru muritorii de (la) rând. Sau, mă rog, cel puțin aceasta-i teoria.

În practică, însă, adevărul arată puțin altfel. Sau eu, una, s-a întâmplat să remarc o paletă foarte largă de sentimente pe care le experimentează pietonul de rând, ca mine, atunci când așteaptă luminatul împăciuitor al semaforului. De la furie (”ce aia mă-sii e asta?” – cenzurat și necenzurat, demn de reformulat numa-n singurătatea propriilor gânduri) până la nervi (”cine-a pus rahatul ăsta aici?”) și dezgust (”fix asta ne mai trebuia!”), pietonul obișnuit nu se sfiește să-și exprime, verbal și zgomotos, gândurile. Dar, mai mult decât atât, ce m-a impresionat profund până la stele și niscaiva lacrimi (de râs și, câteodată, și de groază), e comportamentul (in)uman față de cutia aia galbenă cu buton foarte sensibil care, la simpla atingere, generează un pâlpâit roșu al unui text care zice, prietenos, ”vă rugăm să așteptați” (în română) și ”please wait” (în engleză) și care, din fabrică, a fost prevăzută să nu poată riposta la tentativele de violență stradală. Din păcate.

WP_20160519_015Acum două zile, spre exemplu, mă așez la un astfel de semafor unde o mână semnificativă de oameni aștepta să se facă verde. Și pentru că textul cu roșu nu pâlpâia de niciun fel, am apăsat butonul salvator și mi-am găsit, comod, un colț de tihnă pân’ la verde. Numai că, în spatele meu, o duduie agresivă și foarte, foarte grăbită, imitând ca o maimuțică ascultătoare gestul meu revelator, se apropie de nevinovatul dispozitiv și-ncepe, cu mișcări brutale și repetate, să apese pe buton cu-atâta patos încât, personal, am crezut că mai are-un pic și-ncep să se scuture nucile din vârful stâlpului agresionat nemilos. Când, într-un final, s-a făcut verde, disproporționat cu numărul de apăsări, duduia a oftat ușurată și, ca un hipopotam văduvit de grație, și-a croit drum prin mulțime ca s-ajungă acolo unde, de fapt, planificasem cu toții s-ajungem: dincolo.

Dac-ar fi după mine, aș monta alături, măcar așa, de amuzament, un difuzor, care să fie programat s-arunce câte-o replică nu foarte savantă în legitima apărare a stâlpului, pentru toți cei care, tocmai pentru că n-au idee cu ce se mănâncă, aleg calea unui comportament agresiv și demn de-un IQ îndoielnic vis-a-vis de ceea ce nu cunosc. Poate că un ”ce dai așa, băi, dobitocule?” ar mai tempera măcar un strop din procesul de distrugere-n masă executat de unii, dacă ”Școala vieții” -pe care atââât de mulți o tot trec în CV-ul facebookian, pentru că dă bine- a uitat să includă-n programă un pic de simț al măsurii și tot un pic și din ceva ce denumim abstract bun-simț care să-i diferențieze de alte paricopitate, private de la natură de aceste posibilități de evoluție.

Dar, până atunci, să fim îngăduitori și să-nvățăm, unii de la alții, ce-i toleranța. Pentru că marile schimbările au nevoie de timp, și nu toată lumea e făcută să se adapteze din prima. Sau din primele o mie de încercări. Așa că, până atunci, să ne rugăm împreună să reziste această tehnologie performantă care are, mai mereu, dezavantajul de-a fi atât de fragilă și de… aparent exclusivistă.

Articole pe aceeasi tema:

1 Comentariu

  • Raspunde 10 lucruri despre mine într-o leapșă 3 iunie 2016 la ora 22:48

    […] Mariana Doroșenco, Ramona Cervenciuc (inspirată sau nu de proiectul meu personal Ziua de luni), Alexandra Bohan. Oricine dorește să preia această leapșă e liber să o facă, atâta timp cât specifică de […]

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.