Scrisoare

Interesul poartă nu doar fesul

24 octombrie 2016

interesul-dezinteresul…interesul poartă şi fularul, şi mănuşile, dacă se poate.

Ştiu, zicala e mai blândă, se limitează doar la fes, numai că eu constat, cu suficient de mult dezgust în ultima vreme, că oamenilor nu le plac limitele. În mod normal, şi eu, ca şi alţii, i-aş încuraja să se autodepăşeaşcă, numai că, în imaginaţia mea îmbătată de iluzia că lumea va fi mai bună într-o zi, mă încăpăţânez să cred că fiecare deţine un minim de bun-simţ.

Adevărul e că nu prea-i aşa. Mi-e greu să constat că există din ce în ce mai puţini oameni oneşti pe lumea asta care, în drumul lor spre îndeplinirea ţelului, îşi mai amintesc că sunt oameni. Iar pentru că adevărul ăsta mi s-a arătat într-un moment de slăbiciune contabilizată trist, m-am străduit o bună perioadă de timp -călcându-mi pe inimă, desigur!- să găsesc diverse modalităţi prin care aş fi putut să întorc rezultatul usturătoarei matematici în favoarea mea. Doar că n-am prea avut succes. Iar atunci când până şi cei pe care i-am rugat insistent să nu mă mintă au demonstrat că nu-s în stare nici măcar să mimeze jocul de-a adevărul, am renunţat, spăşită. (Eh, interesul… sau mai degrabă dezinteresul…)

După câteva vânătăi şi cicatrici urâte (totuși vindecabile, măcar estetic), pot să spun, astăzi, că am în jur şi oameni pe care nu-i suspectez de minciuni. Numai că, de fiecare dată când depăşesc cercul celor aleşi, mă izbesc cu capul de bordura interesului celorlalţi care au în braţe suficientă putere încât să mă azvârle de aripi cât colo atunci când bagheta mea magică rămâne fără soluţii sclipitoare. Şi, în liberele căderi -pedeapsă pentru ajutor-, îmi e dat să-mi amintesc cât de nedeaptă-i lumea în care trăim…

Nu sunt suficient de sensibilă ca să mă apere cineva. Aşa că încalţ, câteodată, condurii indiferenţei şi încerc să mă protejez singură de toate răutăţile celorlalţi. Numai că, uneori, se face întuneric şi frig, şi ezit, şi mă-mpiedic. Pentru că drumu-i lung şi pietruit, iar ochi păgâni pândesc veşnic la cotitură…

Însă undeva, acolo, sclipește-o luminiță…

Foto: pinterest.com

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Florin 25 octombrie 2012 la ora 10:08

    Din pacate interesul, in viziunea multora a devenit mai important decat umanitatea… Si cum „scopul scuza mijloacele” – fraza interpretata si inteleasa de fiecare cum vrea, ajungi sa fii socata de anumite actiuni si decizii rautacioase manate de interes. Si in plus, a minti acum e aproape la fel de firesc ca „mersul la piata”… Oricum, increderea (in oameni) se castiga in timp si nici de cum nu se vinde la kilogram…

  • Raspunde alexandervsalexander 28 octombrie 2012 la ora 2:03

    nu poti contabiliza reactiile oamenilor. daca ii intrebi pe ei, ceea ce pe tine te-a deranjat poate fi pentru ei normal. de obicei e bine sa accepti si sa nu ai asteptari. asteptarile ucid, ele trag in jos mai mult decat dezamagirea in sine. sunt mai daunatoare. asteapta-te la orice, de la oricine. inclusiv de la tine 🙂

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.