Jurnal

Aventuri cu taxime…triști

18 noiembrie 2016
Taxi

Taxi

Când m-am resemnat concluzionând că viața mea de pieton e plină de surprize, pentru că aleg de bunăvoie și nesilită de nimeni (decât de mine) să merg pe jos, am înțeles că, de fapt, se poate și mai bine, cu și mai multe artificii și peripeții, dacă alegi să circuli cu taxi-ul. Mi s-a întâmplat de trei ori în aceeași săptămână, cred că am avut eu o constelație neprietenoasă pe cer, sau pur și simplu așa e ”regula” pe la biroul de angajare în acest domeniu, că altfel nu-mi explic. Dar să vă povestesc…

Când sună telefonul în toiul nopții anunțând o urgență, te repezi în primul taxi pe care-l găsești, nu? Desigur, așa am făcut și eu, am intrat grăbită în singura mașină de la stradă, am dat ”bună seara!” politicos, i-am spus domnului că am nevoie să ajung la spital și că mă grăbesc foaaaaaarte tare, moment în care mă așteptam să-mi răspundă la salut și să… pornim. În schimb, domnul și-a reglat cu calm volumul aparatului de radio și mi-a răspuns domol că, da, da, sigur, mergem imediat, numai că s-aștept un pic, că-l așteaptă pe prietenul lui Găbițu, că i-a promis că-i dă o… un suc (?!) și, na…

Acela a fost momentul în care am înțeles că secvențele picante din filmele americane, dacă nu s-au inspirat din viața reală, se pot aplica mai mult ca sigur și-aici. Așa că am tras aer în piept, m-am aplecat spre tetiera din dreapta și i-am spus că înțeleg, dar că eu mă grăbesc foarte tare (poate n-a înțeles din prima, m-am gândit eu), așa că dacă nu vrea să meargă, eu cobor. Nenea pufnește nemulțumit, mă privește discret, se pregătește să pornească, dar nu se poate abține și-mi taxează replica nesupusă, zicându-mi: ”da, mergem, că oricum nu știu cu ce altceva o s-ajungeți” și ”ei, lasă, că dacă vine Găbițu, o să mă sune el…” Ce ușurare! Pfiu! Slavă Cerului!

La întors, în aceeași noapte, un alt domn care părea să poată duce mai mult la nivel de relații cu clienții, mă parchează la scara blocului și, într-o notă explicativă, mă-ntreabă cu revoltă: ”ei, și eu acuma cum mai ies de-aici?” Îmi venea să-l întreb dacă nu vrea să-l conduc, dar m-am temut că n-o să-nțeleagă poanta, așa că i-am explicat că înainte și de două ori la stânga ar trebui să fie suficient să ajungă pe strada de unde-a venit și că, de-acolo, o să găsească el, cumva, ieșirea mai departe… Dar n-am știut, zău, că-i treaba mea asta, să-i spun nu doar unde să mă ducă, ci și cum să-și găsească el drumul înapoi…

Pe-al treilea taximetrist l-am cunoscut într-o zi în care aveam de transportat un bagaj voluminos și fragil (cum altfel?) și l-am ales taman pentru că părea, după figură, să nu fie genul amator de raliuri și drumuri cu denivelări. Însă aparențele înșală frecvent, și-așa se face că am ajuns la destinație nu doar cu bagajul ciufulit, dar și cu suflet zguduit până la senzația de greață, pentru că ”nu pot să fac la stânga aici, mergem mai încolo să întoarcem” s-a tradus nu prin ”întorc în prima intersecție”, ci prin ”mergem printre blocuri, ca să scurtăm drumul pe unde-s multe hopuri și ca să lungim inutil traseul”. Când m-am văzut jos, după două episoade de inspir prelungit, i-am spus așa, ca fapt divers, că putea să aleagă alt traseu, pentru că nu trebuie să-i spun eu pe unde să meargă, ar trebui să știe el, mă gândesc… N-a ripostat, m-a privit într-un anume fel, iar eu am înțeles că nu-i de acord cu mine. Asta e, nu putem fi toți la fel, zic.

După toate aceste experiențe (și mai am vreo două în portofoliu), mă gândesc serios că poate va trebui de acum să-mi adaptez discursul și să spun, la urcare: ”bună seara, vreau să ajung acolo, mă cam grăbesc, mergem pe aici, facem stânga acolo, apoi tot înainte și la dreapta”, iar la final bacșișul o să mi-l dau tot mie, pentru că, uite, am gândit un traseu corect și eficient, deși nu-s taximetrist, așa că merit o recompensă pentru efortul depus și exprimat. Să vedem atunci de la ce-o să mai apară… aventurile.

Foto: https://www.world-airport-codes.com

PS: Un condei iscusit din blogosfera ieșeană mi-a dat o replică. Dacă aveți curiozități din partea cealaltă, click pe-o poveste cu… vânătorul.

Dacă ți-a plăcut, dă-l mai departe!

Articole pe aceeasi tema:

7 Comentarii

  • Raspunde Cosmina 19 noiembrie 2016 la ora 8:58

    Eu am avut si mai mult noroc: 2 „super” taximetriști la interval de 5 minute.
    Primul l-am primit cadou in urma comenzii la birou, in zona Tudor Vladimirescu. Pe Splai eram cam a 10a mașina in coloana. Cu toate astea șoferul a gândit ca aia de stau la semafor sunt prosti si a început sa înjure si sa claxoneze. Ok..poate sta prost cu nervii, dar nu!!! Omul avea probleme mari: in Bucsinescu era sa se iubească într-un…TIR. In Tg. Cucu cobor speriata si caut alt taxi. Înainte sa ma urc ma uit si văd un nene ce părea simpatic si îmi zic ca nu poate fi mai rău ca celălalt. Greșit!
    Imediat ce am urcat si am spus unde vreau sa ajung (Muzeul Teatrului) îmi trântește replica „auziți..da’ nu-i cam târziu de mers la muzeu?!” (Era 7 seara). Înghit in sec si zâmbesc. Pornește. Scoate o punga din stânga lui si se apuca de mâncat. SALAM.
    Ajung la destinație…fug direct la baie.

    Deci, tind sa cred ca ai fost puțin mai norocoasa. :))

  • Raspunde Cosmina 19 noiembrie 2016 la ora 9:00

    Izbeasca într-un TIR. Telefonul meu vede lucrurile altfel.

  • Raspunde Alexandra Bohan 19 noiembrie 2016 la ora 9:44

    Cosmina, îmi pare tare rău pentru experiența ta, cred şi eu acum că sunt o norocoasă, n-am trăit emoțiile tale şi am găsit până la urmă şi o cale de a ma amuza pe seama acestor întâmplări. Dar n-ar trebui să fie aşa.

    PS: Merge şi „să se iubească cu TIR-ul”. Dă un plus de savoare frazei. 😂

  • Raspunde Vanatorul | T&T, j-ul de sub punct 19 noiembrie 2016 la ora 11:20

    […] si gagici cu Gicu in telefon si mai urmaresc postarile pe feisbuc. De dupa un colt de bloc vad o duduie blonda agitata si grabita. Pletele ii flutura salbatice in racoarea noptii si ma intreb ce cauta o asemenea creatura singura […]

  • Raspunde T&T 19 noiembrie 2016 la ora 12:21

    Deh, Alejandra! Nu generaliza, nu toti taximetristii sunt asa. Doar 99% ! 🙂

    • Raspunde Alexandra Bohan 19 noiembrie 2016 la ora 12:24

      N-am niciun interes, nu-mi plac generalizările, şi tocmai de aceea am povestit ce am pățit eu şi numai eu, în exclusivitate! 😊

  • Raspunde Bogdan 14 februarie 2017 la ora 19:27

    Si totusi unii sunt veseli, atat de veseli si limbuti incat dupa o cursa ti-ai dori o saptamana de vid fonic.

  • Lasa un raspuns