Campanii

Bloggerii share-uiesc globuri cu suflet!

8 decembrie 2016

Mi-a plăcut întotdeauna campania Globuri cu suflet, care a fost inițiată în blogosfera ieșeană de Lavinia Biberi, în 2009. Însă eram prea nouă și prea mică pentru o implicare mai serioasă. Așa că, ulterior, când campania a fost preluată de Anda, am susținut-o mereu și i-am apreciat inițiativele generoase.

Anul acesta, campania a fost preluată de bloggerii din Kooperativa 2.0 Iași, sub denumirea Share-uim globuri cu suflet, iar beneficiarii sunt cele 11 familii pe care Bogdan Tanasă de la Casa Share le-a ajutat construindu-le case. Așa că acum, noi, bloggerii ieșeni, împreună cu voi, cititorii noștri, ne-am propus să aducem un strop de bucurie în casele acestor familii și, în acest scop, ne-am propus să adunăm, până pe 18 decembrie, donațiile voastre. Pentru că orice donație contează!

Familiile pe care dorim să le ajutăm sunt formate din:

Familia 1 – Vlădeni – formată din trei băieți de 6, 12 și 14 ani + un părinte

Familia 2 – Popricani – formată din două fete de 2 ani și alte două fete de 7 și 9 ani + doi părinți

Familia 3 – Miroslava – formată din 3 copii – 5 ani (băiat), 8 ani (fată), 10 ani (băiat) + doi părinți

Familia 4 – Moimești/ Popricani – formată trei băieți de 2, 4 și 12 ani, două fete de 15 și 16 ani + un părinte

Familia 5 – Prisăcani – formată dintr-un băiat de 15 ani – fără părinți acasă

Familia 6 – Popricani – formată din 7 copii cu vârste între 0-15 ani și un părinte

Familia 7 – Popricani – formată din 2 copii – 5 ani (fată) și 7 ani (băiat)

Familia 8 – Tipilești/ Popricani – bunica Catinca, de 70 ani

Familia 9 – Voinești – formată din două fete de 7 și 12 ani și doi băieți de 14 și 17 ani

Familia 10 – Popricani/ Moimești – formată din patru fete de 5, 7, 12 și 15 ani și un băiat de 14 ani

Familia 11 – Medeleni/ Golăești – formată din două fete de 5 și 7 ani și un băiat de 16 ani

În demersul nostru, ne sunt aproape prietenii noștri de la Carrefour Felicia Iași care s-au oferit să ne dea o mână de ajutor constând în câteva produse, atât specifice Crăciunului, cât și produse alimentare, pentru a nu porni la drum cu un coș gol. Însă, pe lângă aceste produse, noi sperăm să strângem mai multe, și să aducem un zâmbet larg pe chipul unor oameni cu care soarta a fost mai puțin îngăduitoare.

Prin urmare, dacă vrei să faci o faptă bună de sărbători, până pe 18 decembrie suntem de găsit pe blog, pe e-mail, pe Facebook, așa că nu ezita să te implici. Revenim cu impresii și zâmbete după data de 22 decembrie, după ce vom livra cadourile și ne vom asigura, personal, că toate donațiile au ajuns la destinație.

Iar dacă eu nu v-am convins, alte articole despre campania noastră găsiți la colegii de blogosferă, după cum urmează: Ionuț Durbaca, Diana Elena Lupu, Constantin Ciobanu, Florina Gabriela Pascariu, Ioana Dabija, Andreea Ignat, Costin Chirica, Gabriela Elena Mereuță, Bianca Ionel, Alexandra Ignat, Alexandra Alistar, Sorina Chirilă, Dragoș Bârgăoanu, Andreea Crețu, Matei Marian, Andrei Nistor, Anda Elena, Isabela Nițică, Alex Taradaciuc, Mihai-Alex Olteanu, Adelina Bohan, Irina Butnaru.

Articole pe aceeasi tema:

20 Comentarii

  • Raspunde Share-uim Globuri cu Suflet - Durbaca Ionut Lucian - blogger iesean 12 decembrie 2016 la ora 10:02

    […] alte articole despre campania noastră găsiți la colegii de blogosferă, după cum urmează: Alexandra Bohan, Diana Elena Lupu, Constantin Ciobanu, Florina Gabriela Pascariu, Ioana Dabija, Andreea Ignat, […]

  • Raspunde Să dăm Share la Globuri cu Suflet! – Şapte pietre 12 decembrie 2016 la ora 10:11

    […] [Alți bloggeri care au scris pe același subiect: Ionuț Durbaca, Diana Elena Lupu, Constantin Ciobanu, Florina Gabriela Pascariu, Ioana Dabija, Andreea Ignat, Costin Chirica, Gabriela Elena Mereuță, Bianca Ionel, Alexandra Ignat, Alexandra Alistar, Sorina Chirilă, Dragoș Bârgăoanu, Andreea Crețu, Matei Marian, Andrei Nistor, Simona Pătraș, Viorica Picincu, Mihai-Alex Olteanu, Roxana Ichim, Dana Burlacu Visternicu, Diana Cătănoaia, Alexandra Bohan.] […]

  • Raspunde Share-uim globuri cu suflet | Isabela's 12 decembrie 2016 la ora 10:27

    […] Sorina Chirilă, Dragoș Bârgăoanu, Andreea Crețu, Matei Marian, Andrei Nistor, Anda Elena, Alexandra Bohan, Diana Catanoaia, Dana Burlacu Visternicu, Roxana Ichim, Mihai Alex Olteanu, Viorica Pinciu, Simona […]

  • Raspunde Share-uim Globuri cu Suflet 2016 - 12 decembrie 2016 la ora 10:38

    […] Ionuț Durbaca, Diana Elena Lupu, Constantin Ciobanu, Florina Gabriela Pascariu, Ioana Dabija, Andreea Ignat, Costin Chirica, Gabriela Elena Mereuță, Bianca Ionel, Alexandra Ignat, Alexandra Alistar, Sorina Chirilă, Dragoș Bârgăoanu, Andreea Crețu, Matei Marian, Andrei Nistor, Anda Elena, Alexandra Bohan […]

  • Raspunde Share-uim Globuri cu Suflet - campanie socială - Blog de Beauty 12 decembrie 2016 la ora 11:31

    […] Florina Gabriela Pascariu, Ioana Dabija, Andreea Ignat, Costin Chirica, Gabriela Elena Mereuță,Alexandra Bohan, Bianca Ionel, Alexandra Ignat, Alexandra Alistar, Sorina Chirilă, Dragoș Bârgăoanu, Andreea […]

  • Raspunde Decorăm Casa Share cu Globuri cu Suflet – Irina Butnaru 12 decembrie 2016 la ora 12:16

    […] Alexandra, Isabela, Alexandru și […]

  • Raspunde Share-uim globuri cu suflet - Acorduri din suflet - Bianca Ionel 12 decembrie 2016 la ora 20:29

    […] Ciobanu, Costin Chirica, Adelina Bohan, Alex Taradaciuc, Isabela Nitica, Adelina Bohan, Diana Catanoaia, Dana Burlacu Visternicu,Roxana Ichim, Mihai-Alex Oltean, Viorica […]

  • Raspunde Share-uim globuri cu suflet - Un strop de culoare 13 decembrie 2016 la ora 11:25

    […] Elena, Simona Patras, Viorica Picincu, Mihai-Alex Olteanu, Roxana Ichim, Dana Burlacu Visternicu, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina Butnaru, Andrei […]

  • Raspunde Share-uim Globuri cu Suflet | Călător prin viaţă 14 decembrie 2016 la ora 21:28

    […] Ciobanu, Costin Chirica, Adelina Bohan, Alex Taradaciuc, Isabela Nitica, Adelina Bohan, Diana Catanoaia, Dana Burlacu Visternicu,Roxana Ichim, Mihai-Alex Oltean, Viorica […]

  • Raspunde Și tu poți share-ui Globuri cu Suflet | Durbaca Ionut Lucian 15 decembrie 2016 la ora 13:18

    […] Olteanu,  Simona Patras, Viorica Picincu, Roxana Ichim, Dana Burlacu Visternicu, Diana Catanoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina Butnaru, Andrei […]

  • Raspunde Hai să „Shareuim globuri cu suflet” !!! | Călător prin viaţă 15 decembrie 2016 la ora 14:46

    […] Olteanu,  Simona Patras, Viorica Picincu, Roxana Ichim, Dana Burlacu Visternicu, Diana Catanoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina Butnaru, Andrei Chisanovici încă te […]

  • Raspunde Globuri cu Suflet 2016 | LaviniaBiberi.com 15 decembrie 2016 la ora 23:26

    […] Viorica Picincu, Mihai-Alex Olteanu, Roxana Ichim, Dana Burlacu Visternicu, Diana Cătănoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina Butnaru, Andrei […]

  • Raspunde Globurile cu Suflet se pregătesc să ajungă la familiile Share – Şapte pietre 17 decembrie 2016 la ora 16:01

    […] Viorica Picincu, Mihai-Alex Olteanu, Roxana Ichim, Dana Burlacu Visternicu, Diana Cătănoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina Butnaru, Andrei […]

  • Raspunde Primele vizite - Share-uim Globuri cu Suflet 2016 - 19 decembrie 2016 la ora 23:26

    […] Picincu,  Mihai-Alex Olteanu, Roxana Ichim,  Dana Burlacu Visternicu, Diana Cătănoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Adelina Bohan, Irina Butnaru, Simona […]

  • Raspunde Doua lumi la Shareuim Globuri cu Suflet - blogger iesean - Durbaca Ionut 20 decembrie 2016 la ora 9:58

    […] Picincu,  Mihai-Alex Olteanu, Roxana Ichim,  Dana Burlacu Visternicu, Diana Cătănoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina […]

  • Raspunde Bloggerii au shareuit bucurie și Globuri cu Suflet – Şapte pietre 22 decembrie 2016 la ora 17:07

    […] Viorica Picincu, Mihai-Alex Olteanu, Roxana Ichim, Dana Burlacu Visternicu, Diana Cătănoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina Butnaru, Andrei […]

  • Raspunde Spiriduși la Miroslava | Călător prin viaţă 23 decembrie 2016 la ora 22:49

    […] Olteanu,  Simona Patras, Viorica Picincu, Roxana Ichim, Dana Burlacu Visternicu, Diana Catanoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina Butnaru, Andrei […]

  • Raspunde Globuri cu Suflet, ed. a 8-a, Bucuresti – concluzii, donatii și mulțumiri | LaviniaBiberi.com 30 decembrie 2016 la ora 23:12

    […] Viorica Picincu, Mihai-Alex Olteanu, Roxana Ichim, Dana Burlacu Visternicu, Diana Cătănoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina Butnaru, Andrei […]

  • Raspunde Share-uim globuri cu suflet | Blogger Iasi | Acorduri din suflet | Bianca Ionel 29 aprilie 2017 la ora 19:46

    […] Ciobanu, Costin Chirica, Adelina Bohan, Alex Taradaciuc, Isabela Nitica, Adelina Bohan, Diana Catanoaia, Dana Burlacu Visternicu,Roxana Ichim, Mihai-Alex Oltean, Viorica […]

  • Lasa un raspuns