Jurnal

Ceașca goală

16 ianuarie 2017

N-am găsit încă metafora sub care să-mi așez rezoluțiile lui 2017. M-am străduit, am distrus vreo câteva word-uri încercând să-mi stabilesc o serie de obiective pe noul an și, când mi-a fost clar că exercițiul meu e pe cale să atingă limita maxim admisă a neproductivității, am abandonat și mi-am văzut de celelalte responsabilități. Până într-o dimineață când, cu mâinile pe tastatură și cu ochii-n ecran, mi-am strecurat discret palma stângă într-o îmbrățișare grăbită a ceștii de cafea și, dintr-un gest reflex, am dat să sorb, dar nu-mi mai rămăsese decât niște aer, pentru că terminasem, între timpii din rutina mea neconștientizată, cafeaua fierbinte. Și-atunci m-a izbit revelația: you can’t pour from an empty cup. Așa că motto-ul meu pentru 2017 va fi take care of yourself first.

Și-acum, două vorbe despre asta.

Când iubești oamenii și trăiești printre ei, te lovești de două entități legate de stilul de viață: pe de o parte sunt energiile pozitive ale unora care te inspiră și te motivează, pe de altă parte e Zenul deloc atractiv și critic înfocat al celor cărora le pasă prea mult de existențe străine de-ale lor, suficient cât să-i disece pe alții până la ultima fibră a ființei. Prima categorie de oameni te înalță, te face să mai uiți de oboseala fizică, de foame și nesomn, în timp ce ăștialalți – care, fie vorba între noi, sunt cu duiumul – te consumă până la epuizare. Și atunci te golești pe nesimțite, întocmai precum cafeaua mea evaporată inconștient, sorbitură cu sorbitură, între două taskuri, între două notițe, între două idei…

Ar fi ideal dacă am putea arunca la coș energiile astea toxice care ne ”termină”. Dar pentru că nu putem face asta întotdeauna, și nici ignoranța nu e mereu o soluție prea eficientă pe termen lung, mi-am propus în 2017 să am mai multă grijă de mine. Să-mi amintesc mereu că paharul nu e pe jumătate plin sau pe jumătate gol, ci că el se poate umple din nou, iar și iar, mereu. Și că, în caz de ”bombardamente”, pot să-mi umflu o bulă mare și roz, dincolo de care să filtrez tot ceea ce, psihic, nu-mi folosește și nu mă inspiră. Și nici nu mă ajută să evoluez.

Nu e o misiune ușoară. Dar inspirația vine, dacă-i faci loc în viața ta. Și lucrurile bune se întâmplă acolo unde li s-a pregătit un culcuș pufos și ferit de tot ceea ce-ar putea să nu rezoneze cu misiunea lor. Așa că eu îmi mai torn o cafea, îmi desfac o ciocolată mică și-mi propun solemn să am mai multă grijă de mine. Pentru că doar fiind eu 100% ancorată în prezent voi putea să înțeleg, să acționez, să fac lumea cu un strop mai colorată.

Foto: http://www.sparkpeople.com/ și http://ro.pinterest.com

Articole pe aceeasi tema:

1 Comentariu

  • Raspunde trenda 31 ianuarie 2017 la ora 10:17

    Cred ca de vina este anul 2017… Asemena tie observ din ce in ce mai des doua categorii de oameni: cei care te inalta cu energiile lor pozitive si cei cu un zen atractiv si critic infocat… Inca din noaptea de anul nou m-am confruntat cu cea de-a doua categorie de persoane. Prin urmare, petrecerea s-a scurtat pentru mine, subit, la doar 30 de minute :). Am preferat sa parasesc „multimea” si sa ma indepartez de acest gen de oameni. Pur si simplu… am simtit ca in anul 2017 trebuie sa evoluez si sa tin aproape de mine doar persoanele care ma inspira in mod pozitiv 🙂 . Si de atunci o tin tot asa… Nu stiu daca este bine sa fiu atat de drastica, dar eu ma simt bine 😀 !!!

  • Lasa un raspuns