Jurnal

„Salut! Ce frumos scrii… nu vrei să muncești pe gratis?”

4 martie 2017

Un lucru cu adevărat folositor pe care l-am învățat în școală mergând la olimpiade și concursuri a fost să mă autoevaluez. N-am conștientizat asta decât târziu, în anii finali de liceu, când am constatat că, spre deosebire de colegii mei, eu nu mă temeam să răspund la întrebările profesorilor care mai făceau, din când în când, câte un exercițiu dintr-acesta în care eram provocați să spunem cam de cât credem noi că am făcut la teze sau la lucrări. Pentru că eu știam, în adâncul conștiinței mele, că am făcut… cam de atât. Însă majoritatea colegilor mei răspundeau cu ”nu știu” sau ”n-am idee”, pentru că, probabil, n-au deprins exercițiul așteptării rezultatelor care, confruntate cu bareme și grile de 10, m-au ajutat ani întregi să-mi evaluez munca de școlar.

Acum, ani mai târziu, când nu mai particip la olimpiade și concursuri, dar port în spate experiența unui număr considerabil de examene, constat că nu mi-am pierdut simțul autoaprecierii. Și, de foarte puține ori, m-am înșelat anticipând rezultatul obținut, ceea ce pentru mine a fost mereu un atu, o dovadă de onestitate pe care mi-o ofer constant cu cele mai bune intenții. Pentru că numai știind unde ești și de unde pleci, poți progresa ori, dimpotrivă, te poți opri ca să te reorientezi către alte idealuri.

Însă autoaprecierea a fost un aspect pe care l-am ignorat cu desăvârșire când am înțeles (oare?) ce înseamnă blogging. Pentru că, odată ce-am scos capacul pixului în lume, și-am dat de veste că știu și că pot să încropesc mai mult de două fraze care să aibă sens, ofertele de tipul ”hai, scrie-mi și mie ceva, dar pe gratis” n-au întârziat să apară. Spre exemplu, în primul an de facultate, am primit un mesaj de la o fostă colegă de liceu, absolventă de filologie și proaspătă studentă la jurnalism, cu care n-am schimbat în 4 ani de școală nici măcar un salut fugitiv pe culoar, mi-a scris duios că ea știe că eu scriu foarte frumos și cursiv, și că-i plac la nebunie textele mele, și tocmai de aceea mă roagă să-i scriu un eseu despre sfaturi, care-i trebuie la facultate până marțea viitoare, că atunci e termenul de predare. Când i-am răspuns, cu aceeași cordialitate, că îi mulțumesc pentru feed-back-ul încurajator și pentru că s-a gândit la mine, iar că pentru ceea ce vrea ea îi pot trimite o ofertă de preț, replica ei nu m-a scos din ”cine te crezi?”, ”dar cum îți permiți?” și ”nu crezi că ai prea mult tupeu?”, mesaj din care am înțeles că, da, acesta este un refuz… (Recunosc, nu mai știu, acum, ce căi profesionale o fi străbătut domnișoara cu pricina…)

Și nu e un caz singular. Din când în când, câte cineva mieros îmi redactează câte-un mail cu exact aceeasi structură: laude, laude, laude, te rog frumos, dac-ai putea, scrie-mi pe gratis. Și răspunsul meu e, mereu mulțumesc, dar nu, pentru că… Chiar așa, de ce nu?

Pentru că orice om normal la cap v-ar spune că facturile nu se plătesc cu ”scrie-mi și mie ceva, pe gratis”. Pentru că, în scris, ca și în alte domenii, ca să evoluezi, ai nevoie de niște materiale, de niște ”consumabile” (cum ar fi cărțile, de exemplu), care costă. Și, nu în ultimul rând, ai nevoie și de timp, iar al meu, ca și al altora, e cea mai de preț resursă a mea, tocmai pentru că nu se mai întoarce niciodată. Și-atunci, de ce nu l-aș folosi rațional și eficient? Iar, desigur, argumentul universal ar fi că nimeni nu muncește pe gratis, nici măcar atunci când fac voluntariat pentru că și de-acolo câștigi ceva, respectiv experiență. 🙂

Așa că, nu, eu nu mai scriu ”pe gratis”. Și nici nu mai muncesc ”pe gratis” pentru oameni care cred că hobby-urile cresc în copaci și doar pentru că pare ușor de făcut asta, atunci sigur nu merită recompensat efortul. Însă, extrapolând, e la fel orice-ai face, cu mai multă pasiune sau nu. Și-atunci de ce să nu trăiești din asta?!…

Nu vă vindeți ieftin. Dacă vă place ceea ce faceți, nu vă vindeți ieftin. Altfel, contrar lui Confucius, care spunea că ”alegeți un job care-ți place și nu va trebui să muncești nicio zi în viața ta”, s-ar putea ca, într-o zi, dintr-atât generozitate, să fiți nevoiți să vă luați și-un job pe bune, care să vă plătească facturile…

Foto: todaysthebestday.com

Articole pe aceeasi tema:

4 Comentarii

  • Raspunde Cristi 4 martie 2017 la ora 19:52

    Coreeect! Mi-am amintit acum de cineva care are un site foarte cunoscut… M-a rugat in urma cu trei ani sa scriu o postare cu link catre site-ul lui si imi oferea pentru chestia asta 5 lei la 500 de cuvinte. Munca… aproape gratis pe care n-am acceptat-o. 😀

  • Raspunde Andreea Holban 5 martie 2017 la ora 8:32

    <3 Offf cat adevar graiesti tu acolo si sincer simt gandurile astea in generatia voastra mai dupa revolutie (grai mamaia din mine acum 😀 ) si e incurajator pentru cei cu mai putina incredere in ei si munca lor. Eu o am pe sor'mea nascuta in '89 super pe felie. In stilul asta. Si generatia ei pe care o vad ca nici in joburi nici in hobbyuri nu-i mai duci cu zaharelul si motivationale care nu platesc facturi. Si asta e foarte bine. Da Doamne sa ne trezim mai multi. Chiar si mai tarziu… dar incet incet prindem aripi rand pe rand, inspirati si de oameni si atitudini pe cinste.. si bifam normalitatea. PS: hai ca m-ai inspirat pe seara asta.. cred ca ar fi cazul sa mai lucram la oferte. :))

  • Raspunde trenda 7 martie 2017 la ora 12:02

    Am ceva experienta de viata si iti dau mare dreptate cand afirmi ca majoritatea vor sa le oferi servicii gratis… Eu inca mai sper ca lucrurile se vor schimba, dar pe zi ce trece imi dau seama ca semnalele nu sunt incurajatoare…

  • Raspunde InfraSun 25 martie 2017 la ora 18:42

    Vor mocca pentru ca nu intelege ce inseamna de fapt blogging si nu stiu cata munca e in spatele acestei activitati. Ca nu e de ajuns sa scrii frumos ca sa ai succes si impact si trebuie sa fie baiatul bun la toate. Toata astea inseamna timp si ochi frecati si o tona de munca.

  • Lasa un raspuns