#5FeteCucuiete Evenimente

Femei de Afaceri cu Stil la Iași

14 iunie 2017

Mi-e greu să vorbesc despre afaceri, întotdeauna am considerat că nu e domeniul meu. Cu toate acestea, m-am achitat conștiincios nu doar de sarcinile primite la orele de antreprenoriat din școală, ci și de mărunțișuri zilnice care, într-un fel sau altul, tot de mediul afacerilor țin. Din acest motiv, nu m-am ferit niciodată să mai așez o cărămidă la capitolul ”știați că…?” atunci când mi s-a oferit șansa de a face acest lucru.

În acest weekend, șansa mea se numește Femei de Afaceri cu Stil, un eveniment aflat deja la a VIII-a ediție, organizat de Junior Chamber International Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, pe 17 iunie, între orele 10:00 și 16:00, la Restaurant Ristretto, salonul Raffaelo, și este așezat sub umbrela pasiunii, a creativității și a impactului.

Evenimentul Femei de Afaceri cu Stil s-a remarcat de-a lungul anilor prin faptul că își propune să contribuie la dezvoltarea mediului  de  afaceri  feminin și  să  creeze  o comunitate  dinamică  de  femei  cu iniţiativă. Din acest motiv, a fost premiat și apreciat pentru impactul asupra socierății, dar și pentru că a adus mereu la pupitru nume de referință din  antreprenoriatul  feminin  din  România,  profesioniste  din  diverse  arii, reprezentante  care  întruchipează  conceptul  de  „femei  de  succes  în România” și care vor împărtăși din experiența lor în cadrul unor sesiuni interactive.

Speakerii din acest an sunt:

  • Mihaela Spiridonescu este o Femeie Autentică și Fericită, antrenor de viață sănătoasă, autor și antreprenor de 11 ani. De peste 10 ani se dedică cu pasiune studiului, practicii și împărtășirii Stilului de Viață Sănătos AUTENTIC, creând concepte originale pentru seminariile și conferințele pe care le susține în țară, o parte din ele fiind cuprinse și în cartea „IMUN la nefericire”, pe care a scris-o în 2015.

  • Alin Neacşu este sculptor, restaurator și artist plastic. Spune că îi place să admire frumuseţile naturii şi să trăiască fiecare clipă din viaţă. „Îmi place să mă rog lui Dumnezeu, iar El să mă răsplătească cu îndeplinirea dorinţelor, dar şi să mă joc cu copilul meu”.

  • Ilie Dercaci este business trainer, cu 8 ani de experienta de antreprenoriat, Trainer Public Speaking și Time Management de 9 ani. Cofondator Professional Speaker și cu un activ de peste 2000 de persoane instruite. Misiunea sa în viață: „Îmi doresc ca să ajung la inimile fiecărui om de pe planetă cu mesajul că e timpul să investim în noi. Tot ce obținem și avem este efectul investițiilor în noi de până la moment. ”

  • Gabriela Zboiu psihoterapeut și business coach, ne spune că oamenii pot fi ajutați să înțeleagă și să accepte că viața nu este un traseu lin și garantat spre succes. Viața nu este o firmă, o afacere din care obligatoriu trebuie să avem profit. „Capitalizarea”  vieții este adevarata problemă a individului în societatea contemporană. Și asta ne îndepărtează de la „a trăi”. .

  • Felicia Stoica- Senior Trainer, Professional Coach, Psihologadlerian, Co-Fondator Humans vine la Femei de Afaceri cu Stil pentru a oferi din experiența sa participanților. Ea consideră că nu putem controla circumstanțele, dar ne putem alege atitudinea cu care interacționăm cu cei din jur.

  • Daniela Coman, administrator Jassyro ne va o oferi o parte din experiența sa ca antreprenor, ne va împărtăși din secretele din spatele unei afaceri și despre pasiunea ce îi conduce acțiunile în fiecare zi. Dragostea pentru oameni și pentru ceea ce face au ajutat-o să inspire și să fie inspirată în fiecare alegere a sa.

Taxa de participare: 75 de lei.

Înscrierile se fac la adresa: https://goo.gl/Zn3IaL

Mai multe despre eveniment:

Articole pe aceeasi tema:

1 Comentariu

  • Raspunde Geanina 5 septembrie 2017 la ora 14:29

    Pacat ca n-am aflat din timp 🙁

  • Lasa un raspuns