Evenimente

În Memoriam Liviu Nechita la Ateneul din Iași

9 iunie 2017

Pe Marius Matache îl știu din 2015, când m-a invitat la Alchimia toamnei, un concert de muzică folk și poezie de la care am plecat cu machiajul puțin curs, cu sufletul puțin plin, cu sentimentul puțin confuz că nu știu de ce-am plâns, și-apoi am râs, și-apoi am aprobat, zâmbind… Pentru că așa frumos au cântat și-au prezentat și Marius, și Sorin Poclitaru, și Ștefania Iacob, încât nimeni de-acolo n-a rămas indiferent…

Acum, Marius Matache revine la Iași, la Ateneu, cu ocazia lansării In Memoriam a celui de-al treilea album semnat de Liviu Nechita, intitulat „Vieți desenate„, pe versurile poetului Andrei Maftei, va avea loc sâmbătă, 10 iunie 2017, ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

Despre album, știu de pe pagina evenimentului că el conține 7 piese, a fost finalizat în decembrie 2016 și editat în mai 2017, 3 luni mai târziu de la dispariția îndrăgitului cantautor. La realizarea acestuia au mai contribuit Jul Baldovin (chitară acustică, chitară bass, aranjament orchestral), Gelu Ionescu (programare, mix),Victor Panfilov (master), Armando Sacca (grafică).


Spectacolul organizat ȋn memoria cantautorului Liviu Nechita îl are ca invitat special pe Nicu Alifantis, alături de care vor participa Marius Matache, Cezar Popescu și poetul Andrei Maftei!

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețul unic de 15 lei, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Ateneul din Iași, Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi, Tel/fax:
0232-261.846, e-mail:office@ateneuiasi.ro; www.ateneuiasi.ro.

Deci, cine mai vine?

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns