Campanii

Review produse Paese

22 septembrie 2017
produse paese.ro

review produse paese.ro

Când m-am întors din vacanță, am avut frumoasa surpriză de a primi un colet cu produse cosmetice, mai exact de la Paese. Nu cunoșteam brandul, așa că am fost mai mult decât curioasă să aflu despre ce e vorba și dacă într-adevăr produsele lor se mulează pe nevoile mele. Și nu m-au dezamăgit deloc.

Primul produs pe care am fost nerăbdătoare să-l încerc a fost fondul de ten hidratant Liquid Powder Double Skin Aqua. Deși eu am tenul gras și, în consecință, aleg mereu să folosesc produse adecvate tipului meu de ten, vara resimt tendința acestuia la uscare și mi-am zis că un pic mai multă hidratare nu strică. Mi-a plăcut că rezistă mult pe ten, că are o textură ușoară, fiind un produs pe bază de apă care nu încarcă tenul și îi oferă un finish natural, așa cum îmi place mie la un astfel de produs. Îl recomand, a fost o surpriză foarte plăcută, mai ales pentru că am experiențe în spate care m-au făcut să fiu reticentă când vine vorba de alegerea și încercarea unui nou fond de ten.

Al doilea produs pe care l-am încercat și care mi-a plăcut la nebunie (devenind repede unul dintre preferate) este Pudra de fixare cu Bambus marca Paese care conține proteine din mătase și este destinat tenului mixt sau gras. Ce mi-a plăcut la ea: matifiază și este non-comedogenică, nu încarcă tenul, iar de fiecare dată când am folosit-o, inclusiv la temperaturi foarte ridicate, am luat-o cu mine pentru un eventual retuș. Mărturisesc onest ca n-a fost nevoie, deci are o rezistență crescută și, astfel, pe mine m-a convins că își merită toți banii.

Apoi, am mai testat și un Rimel cu Efect 3D și un Creion de ochi hidratant nuanța 03 Dark Chocolate. Creionul mi-a plăcut mult pentru că nu se întinde, este pigmentat, rezistă fără să-și schimbe locul sau textura, iar faptul că are în compoziție vitaminele C și E reprezintă un plus, mai ales dacă ești fan hidratare. Rimelul a intrat în topul preferințelor mele pentru că separă, alungește și îngroașă genele, oferind acel efect 3D, și pentru că pensula este foarte eficientă în ceea ce privește cantitatea de produs aplicată, în sensul că nu mi s-a întâmplat să aplic mai mult produs decât aveam nevoie.

Ultimul, dar nu cel din urmă testat, a fost Rujul lichid matt – Silky Matt, roșu, care mi-a plăcut pentru că are, într-adevăr acel finish mat și culoarea care e preferata mea, însă pentru mine nu a fost suficient de rezistent, cred că nu l-am lăsat să se usuce suficient. Un alt lucru cu care nu m-am împăcat a fost mirosul ușor înțepător, detaliu care s-a dovedit că mă deranjează doar pe mine, pentru că l-am mai dat cuiva să-l testeze și feed0back-ul a fost taman contrariul a ceea ce am constatat eu, și anume că rezistă, nu usucă buzele și e foarte, foarte bun.

Per total, mi-au plăcut produsele celor de la Paese și, răsfoindu-le site-ul, am constatat că mai au și alte lucruri interesante (spre exemplu, mă tentează o bază de machiaj). Mi-a plăcut rezistența produselor și faptul că sunt bazate pe ingrediente naturale, ceea ce le face să surclaseze multe branduri care nu pun atât de mult accent pe sănătatea consumatorului.

Voi cunoașteți produsele Paese? Le-ați încercat? Le-ați încerca?

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns