Jurnal

Atelier Cati Dogaru – sau ceva despre designerii români

29 octombrie 2017

Cati Dogaru

Nu sunt, de fel, o împătimită a noilor colecții, dar am slăbiciunile mele atunci când vine vorba despre modă. Pentru că dorința de a îngloba frumosul în viața noastră e ceva pur omenesc, nici eu nu mă dau în lături atunci când descopăr ceva care îmi place. Iar zilele trecute am descoperit Atelier Cati Dogaru, un designer român inspirat de dorința femeilor de-a fi frumoase, dorință în scopul căreia și-a dedicat ideile și… croielile.

Recunosc, răsfoind creațiile lui Cati Dogaru, m-a încercat un sentiment de mândrie națională că există în țara aceasta oameni cu pasiuni și ambiții, care creează colecții inspirate și apreciate. Pentru că toate rochiile, salopetele, creațiile Cati Dogaru vorbesc despre gingășie, despre delicatețe, despre feminitate, despre cum să te simți mai frumoasă, purtând o ținută care să-ți scoată in evidență cele mai frumoase trăsături.

Cati Dogaru

Am citit zilele trecute într-un calendar cu citate motiaționale că o femeie care se simte frumoasă în exterior -datorită unui machiaj reușit sau a unui ten bine îngrijit sau secundar unei haine pe care o poartă cu mândrie- se va simți, automat, frumoasă și în interior (contrar credinței străvechi cum că frumusețea vine exclusiv din interior!). Iar asta o va face mai radioasă, mai veselă și mai… fericită. Iar eu mi-am amintit acest lucru citind motivația lui Cati Dogaru care spune, pe site-ul ei www.catidogaru.com, că ea creează pentru că își dorește să-și vadă clientele fericite. Și de aici, cu dragoste și pasiune, dar și cu multă muncă, reușește să dea naștere unor ținute care au câștigat, în timp, aprecierea clientelor sale.

Dacă ar fi să aleg să port ceva din ținutele semnate Cati Dogaru, aș opta fie pentru prima combinație cu pantalon Palazzo cu talie înaltă și fundă, fie pentru rochia-sacou cu guler realizată din stofă, petrecută parte peste parte cu perle cusute manual, două ținute care mi-au atras atenția prin eleganță și simplitate, cu detalii care adaugă un plus de mister și feminitate. Însă pentru iubitoarele de culori, Cati Dogaru a creat și ținute mai vesele, mai jucăuse și mai pastelate, adresându-se astfel tuturor dorințelor, cu sau fără volane, cu sau fără modele sofisticate, astfel încât toată lumea să fie fericită. Și, mai presus de toate, să se simtă frumoasă.

Voi ați știut de creațiile Cati Dogaru? Vă plac? Le-ați îmbrăca?

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns