Jurnal

La mulți ani, Adelina-Gabriela mea!

22 ianuarie 2018

Mă cert în fiecare zi cu ea, că-i dezordonată și că nu-și spală niciodată vasele la timp (de fapt, le lasă să se ”înmoaie”). Că doarme până la 12, deși îmi scrie la 4 a.m. să-i încarc telefonul (de fapt, deleagă sarcini). Că eu o rog, timid, la schimb, să-mi închidă geamul la cameră, și până la urmă ajung eu acasă, transpirată de drumuri colindate de dinainte de răsărit, mai repede decât ajunge ea din pat la mine-n cameră ca să execute operațiunea ”oprește gerul să preia controlul” (de fapt, știe că ”graba strică treaba” și se execută cu strictețe). Că n-are nicio treabă cu Universul, că e de-un calm care mă scoate de multe ori din sărite, că e de-un perfecționism în ale machiajului de-ți strică ziua numai când îți spune, așa, cu nonșalanță: ”da’ tu te-ai uitat la tine-n oglindă azi?” (de fapt, știe că greșeala-i umană, de aia e tolerantă față de imperfecțiunile altora). Dar în afară de asta, e a mea, chiar dacă mă sună la 2 noaptea numai ca să-mi zică: ”Dormi? Ți-am dat mesaj… că eu mi-am uitat cheile acasă și nu vreau să sun la interfon, deschide-mi tu”. (de fapt, asta sugerează că, în situații dificile, știe să apeleze pentru ajutor) Sau ”când vii acasă? Că eu-s la ușă, n-am cheie, dar te-aștept.” Sau ”auzi, dar bluza aia o mai îmbraci? Dă-mi-o mie.” (de fapt, are capacități de organizare și spirit civic pentru că ”reciclează”)

Dar, în afară de asta, e stresul meu psihologic de 22 de ani, mi-a mâncat niște ani frumoși de viață, însă asta e, m-am resemnat, din când în când mă mai revolt și ea zice că ”așa faci tu întotdeauna” (desigur, păi cum altfel???), exprimându-și astfel, subtil, intensitatea eforturilor sale nemărginite de-a-și tolera sora cea mare și, desigur, pisăloagă (foarte!). Așa că îi spun astăzi ”La mulți ani!”, să-ți fie viața senină și ușoară, Adelina-Gabriela mea, și să treci prin ea privind doar partea frumoasă, însorită și colorată a lumii, indiferent de câte nuanțe de gri vor apărea să-ți întunece visele, gândurile, autostrăzile. Te pupă ”sulioala”, cu toată dragostea lumii.

Și, PS, poate-mi lași și mie o felie de tort. Da, am văzut pe instaStory că, sărăcuțul, a fost deja ”măcelărit”…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.