Browsing Category

Jurnal

Cati Dogaru
29 octombrie 2017

Atelier Cati Dogaru – sau ceva despre designerii români

Nu sunt, de fel, o împătimită a noilor colecții, dar am slăbiciunile mele atunci când vine vorba despre modă. Pentru că dorința de a îngloba frumosul în viața noastră e ceva pur omenesc, nici eu nu mă dau în lături atunci când descopăr ceva care îmi place. Iar zilele trecute am descoperit Atelier Cati Dogaru, un designer român inspirat de…

23 octombrie 2017

”Tu ce mănânci de arăți așa bine?”

Se împlinesc în curând 7 luni de când am integrat sportul în viața mea, mai întâi la Dietis, apoi prin alte părți, uneori acasă, dar fără, fără să renunț la mișcare. Când am început, mai întâi m-am luptat cu dorința de-a mă remodela repede, ieri dacă s-ar fi putut, pentru că asta, credeam eu, m-ar fi motivat mai tare. Dar…

13 octombrie 2017

aBeauty Clinique s-a deschis Iași!

La sfârșitul lunii septembrie am fost invitată la deschiderea aBeauty Clinique, un brand care s-a remarcat în domeniul frumuseții prin profesionalism, seriozitate și… rezultate. Au clinici în București, Brașov, Constanța și Galați, iar acum cea mai nouă clinică a lor s-a deschis și la Iași. Am mers la deschidere nu doar din curiozitate, ci și pentru că, în ultima vreme,…

30 august 2017

Doamnele Macron și Iohannis

Poza ca poza… dar comentariile fac tot deliciul. Mi se pare fabulos că există peste tot oameni care-și dau cu părerea gratuit și musai critic, pentru că e mai ușor să observi praful din curtea vecinului (pardon, de pe ținuta cu care s-au îmbrăcat doamnele) decât noroiul din curtea proprie. Ba că e vârsta, ba că e lungimea rochiei, ba…

bun-simt
22 august 2017

Pledoarie pentru bun-simț

Că viața e surprinzătoare, nu mai e o noutate. Că ceea ce numim bun-simț pierde teren, nici asta nu e ceva nou sub soare. Și, totuși, ne mai trebuie? Că dacă nu ne trebuie, cineva să-mi spună și mie, să mă așez în rândul lumii, că mă simt, tot mai des, pe lângă trenduri, pe lângă mulțime, pitită-n bula mea…

perfecti sau fericiti
2 august 2017

Să fim perfecți? Sau să fim fericiți?

Din vacanța pe care tocmai am bifat-o cu brio, m-am întors cu o… dilemă blondă. Se făcea că, într-un tur înghesuit, aglomerat și claxonat de București, într-o zi senină pe la amiază, mi-am dat seama că, și dac-aș vrea, n-aș putea să pretind că sunt ”de pe acolo”. Pentru că entuziasmul meu onest, seninătatatea pe care am căpătat-o odată ce-am…

31 mai 2017

După 10 săptămâni

N-am avut răbdare să aștept 3 luni în capăt (conform indicațiilor din fotografie) ca să scriu acest articol, așa că acum, la cald, împart un feedback plimbat, agitat, genuflexat conștiincios la Dietis – centru de nutriție și sport, acolo unde m-am reîmprietenit cu sportul și m-am apucat de sală. (Știu, deja cunoașteți acest detaliu despre mine.) Dar dincolo de mușchiuleții…

15 mai 2017

Am sunat, am sesizat, s-a rezolvat!

Acum ceva vreme am povestit pe aici cum am avut eu un schimb acid de replici cu un șofer de autobuz care a considerat că n-are sens să oprească în stație. Redau textul, ca să-mi pot continua povestea și să vă spun care a fost urmarea. 21 aprilie 2017 Eu și războaiele urbane Am o problemă cu angajații (S)CTP. După…